Iulian Stanciu. Cum creezi valoare, cum te gândești la viitor și de ce să nu cedezi fără luptă ce ți se cuvine
Manage episode 381913955 series 2497866
Iulian este președinte al eMag, a treia cea mai valoroasă companie antreprenorială românească și al doilea cel mai valoros brand din România. Am vorbit cu el despre cum influențează cultura unei companii valoarea de brand, despre cum să citim semnalele - uneori contradictorii - care vin astăzi din economie, dar și despre decizii care creează valoare pe termen lung, în acest timp în care atenția noastră e fixată pe momentul prezent.
Am vorbit despre greșelile catastrofale pe care le-a făcut și de ce sunt importante. Curajul lui de a se avânta și de a încerca e legat, spune Iulian, de faptul că are în jur oameni care să-l „prindă” atunci când greșește. Putem învăța să construim astfel de cercuri de siguranță. Am vorbit și despre contextul de azi din România, despre politicile care discriminează între companii mari și mici și despre iluzia noastră că am putea ajunge undeva fără educație.
Despre filantropie făcută cu cap și unde își investește banii proprii și de ce. Dar și despre obiceiurile care-l echilibrează și îi dau energia de a merge mai departe.
Conversația noastră a avut loc într-un eveniment live, la Cinema Arta din Cluj, în octombrie 2023.
***
Conversațiile live The Vast&The Curious sunt susținute de BCR. BCR construiește mecanisme și produse pentru a crea o Românie mai inteligentă financiar. A avut conversații cu 600.000 de oameni și zeci de mii de companii despre viața lor financiară și afacerile lor. Sistemul lor de consiliere și coaching financiar este deschis oricui, de la liceeni, la antreprenori și a contribuit deja la o viață mai bună pentru 200.000 de oameni care au beneficiat de un plan personalizat în mod gratuit.
Partenerul nostru este de asemenea MedLife, cea mai mare rețea de servicii medicale private din România. O organizație construită cu pasiune și îndrăzneală de către un grup de antreprenori români, dar și de medici buni, care cred că împreună putem să facem România bine.
Evenimentele live vă sunt prezentate și de Autonom. O companie de familie, fondată de Dan și Marius Ștefan în 2006, la Piatra Neamț, azi singura rețea națională de servicii de mobilitate, cu 3.000 de clienți și un grad de loialitate de 90%. Autonom este acel gen de succes „peste noapte” care a rezultat după 20 de ani de muncă susținută. Azi, oferă soluții, servicii și produse care susțin companiile în orice moment s-ar afla pe drum.
****
Note, un sumar al conversației, precum și cărțile și oamenii la care facem referire în podcast se găsesc pe andreearosca.ro Pentru a primi noi episoade, vă puteți abona la newsletter pe andreearosca.ro.
Dacă ascultați acest podcast, vă rog lăsați un review în Apple Podcasts. Durează câteva secunde și ne ajută să îmbunătățim temele și calitatea și să intervievăm noi oameni interesanți.
240 эпизодов